Vălenii de Munte a citit!
Sep 18th
Cel mai bun cuvânt pentru a descrie ce s-a întâmplat azi e BUCURIE. Şi n-a fost deloc linişte, a fost o întâlnire plină de viaţă. Oamenii şi-au ales cărţile, s-au aşezat, au citit şi au vorbit… au vorbit despre ce citeau, despre iniţiativă şi despre cărţi pe care le-au citit.
Unii au stat puţin, alţii au stat de la început până la sfârşit, unii au venit şi şi-au luat cartea şi au spus ca ei se duc să o citească acasă sau că se duc să i-o dea copilului pe care îl aveau acasă. Unii au râs mai mult, alţii au citit mai mult, unii au venit de departe, alţii au venit din întâmplare acolo, dar ce e cert e că toată lumea a fost veselă şi receptivă. N-am avut nici măcar un sponsor, dar am avut o dorinţă atât de mare de a face Lecturi Urbane în Văleni, încât am reuşit. Şi s-a citit veselia şi plăcerea pe chipurile noastre de la început până la sfârşit.
Am dăruit cărţi şi am citit cu mic cu mare, asta e adevărat, dar ce am facut noi azi acolo a fost mult mai mult de atât: am împărţit un zâmbet, am scris o poveste, am trezit la viaţă, am provocat şi am colorat pentru două ore un oraş obosit şi leneş. Şi toate astea le-am facut noi singuri, noi cu toată tinereţea noastră, cu toată speranţa noastră, cu toată frumuseţea noastră. Ne-am aşezat pe iarba, pe bănci, pe trepte şi ne-am simţit bine. Oh, da… al naibii de bine!
Azi Vălenii de Munte a citit şi s-a bucurat făcând asta!



























Şi pentru că ţinem foarte mult la părerile oamenilor care ne-au vizitat, dar mai ales pentru că părerile lor sunt bune, vă lăsăm unele dintre ele:
„Întotdeauna mai există loc în bibliotecă, loc în minte şi în suflet, aşa că astfel de evenimente ne dau prilejul să acoperim astfel de goluri.”
„O idee genială!!! Care va merge mai departe…”
„A citi înseamnă a face un pas în lumină.”
„Mă bucur că am reuşit să dovedim că oamenii încă mai citesc!”
„Foarte frumos! Aşteptăm ediţia a doua!”
Sep 14th
Eeeh….Nu-i aşa că ne şade bine? Ma rog, acum noi il avem de mult, dar am zis să vă mai ţinem puţin în suspans. Uite aşa arată:
Sper să vă placă şi să veniţi cu drag.
Hai bună!
Sep 9th
Dacă tot e toamnă şi încă nu e frig, iar voi n-aveţi ceva mai important de făcut într-o după amiază de sâmbătă, eu zic aşa: hai să ne strângem să citim împreună.
Cum aşa? – Păi simplu: Ne strângem cu mic cu mare într-un spaţiu public şi ne petrecem şi noi o părticică din timpul nostru liber citind.
De ce? – Să citeşti e relaxant, plăcut şi util.
Ca ce chestie? – Pentru că suntem nişte oameni deschişi şi deştepţi şi ne place să arătăm asta lumii.
Cum? – Şi mai simplu: Mergem şi ne alegem o carte, ne aşezăm frumos pe unde putem şi citim.
De unde cărţi? – De la alţi oameni minunaţi care au fost drăguţi şi ne-au făcut donaţii.
Ziceam că ne place ideea….Cu ce rămânem noi după asta? – Cu un dar foarte frumos: o carte.
Păi cum? – Uite aşa: pe sistemul “Ce-am vazut, al meu să fie”.
Bani? – Nici un leu.
Bine, bine…frumos…să zicem…
Totuşi, unde Dumnezeu? – In Parcul de la Monument
E cât o cutie de chibrituri!! – Există suficiente bănci şi scări şi spaţii verzi pe care puteţi pune pături dacă sunteţi puţin mai nonconformişti.
O se uite lumea la noi! – EXACT! Şi o să vadă o mulţime de oameni frumoşi şi deştepţi care işi petrec timpul liber citind într-un parc. Nimic mai frumos de atât.
Mda…Bine, mah, bine…Când e asta? – Sâmbătă, 18 septembrie, ora 15: zero zero
Ce urmăreşte proiectul?
Sep 6th
Proiectul urmăreşte promovarea lecturii în spaţiile publice.Prin lectură înţelegem mari paşi către o bună dezvoltare personală şi ceea ce vrem cu adevărat este să îi influenţăm pe cei din jurul nostru să parcurgă aceşti paşi către dezvoltare.Suntem de părere că pentru a reuşi să dezvolţi o societate, trebuie să te dezvolţi pe tine însuţi, ca persoană,iar dacă tu ca persoană eşti dezvoltată din acest punct de vedere ai puterea să dezvolţi la rândul tău o societate.Deci,proiectul urmăreşte implicit, dezvoltarea societăţii.Proiectul urmăreşte de asemenea transformarea lecturii într-un trend.
Cum a început povestea?
Sep 6th
“Lecturi Urbane” este o campanie iniţiată de voluntarii civika.ro .
Civika.ro este o platformă de iniţiativă socială independentă care reuneşte persoanele dispuse să doneze câteva ore pe lună proiectelor care urmăresc o schimbare în plan social. Activiştii Civika.ro iniţiază proiecte în domenii ca Dezvoltare Urbană, Dezvoltare Rurală, Educaţie, Cultură şi Artă, Comunitate, Ecologie aplicată sau Sănătate.